ANTON CRIHAN: CEL MAI TÂNĂR APOSTOL AL MARII UNIRI
DECLARAȚIE POLITICĂ
Stimate domnule Președinte al Senatului României,
Stimate doamne și stimați domni Senatori!
Observ, cu multă părere de rău, că frământările din vârful eșalonului politic al României, forfota neavenită, contraproductivă în fond, bruiază adevăratele probleme și nu consună cu ceea ce ar trebui să însemne retrăirea de către noi a Centenarului Marii Uniri.
Or, am ajuns să facem „politichie” în România, tocmai în anul care rotunjește suta de ani de la marele eveniment din 1918, nu doar ca să-l consumăm în petreceri și serbări ori să-l pulverizăm în certurile mărunte dintre palate. Marele eveniment pe care destinul ni l-a pus în samă să-l gestionăm presupune, la rândul său, responsabilitate și maturitate politică.
Imaginați-vă că, la 1918, generația curajoasă, harnică și pricepută de atunci, în condiții extrem de grele și cu jertfe foarte mari, a semănat ogorul nostru național cu o cultură de aur care urma să dea rod abia peste o sută de ani, iar noi, cărora ne revine să strângem prețioasa recoltă, întindem hora mare în jurul ei, între timp reglând niște conturi, și o lăsăm să se vânture în van. Fără să o transformăm în valoare adăugată și sursă de energie, atât de necesare nouă tuturor. În loc să culegem bob cu bob recolta pusă în brazdă și irigată abundent cu sângele și sudoarea mult mai vrednicilor noștri înaintași, noi, irascibilii și mercantilii, tot cântărim cu zgârcenie care ar fi costurile viitoarei Uniri. Chiar dacă evenimentele de cotitură mai sunt cumva reținute în paginile manualelor de istorie, destinele și numele oamenilor care le-au produs par a fi sortite uitării.
Aceste destine trebuie transformate în modele de viață pentru generația noastră tânără și pentru generațiile care vin. Mă gândesc când spun asta la figura legendară a unuia dintre marii făuritori ai Marii Uniri, Anton Crihan, consăteanul mei din Sângerei, județul Bălți. Fără a fi remarcată la nivel național a trecut pe lângă noi, în luna iulie, aniversarea a 125 de ani de la nașterea acestui mare român basarabean. Anton Crihan a trăit o sută de ani, între 1883 și 1993! Fiind cel mai tânăr membru al Sfatului Țării, a fost, precum se vede, și cel mai longeviv! A avut marea bucurie să vadă, în 1991, prăbușirea imperiului sovietic, care, în 1940, i-a distrus opera, a trăit și deziluzia nerealizării așteptărilor sale, dar și ale neamului său decimat: revenirea Basarabiei la Patria-Mamă.
Ca majoritatea actorilor politici ai Marii Uniri, Anton Crihan a avut un rol inedit și determinant în crearea, pas cu pas, a condițiilor pentru reunificare. Fiind ofițer în armata rusă, Crihan a avut intuiția să vadă în soldatul basarabean unica forță organizată capabilă să dezvolte pe un făgaș eficient toate etapele proceselor abia începute: autodeterminarea națională, ruperea de imperiul rus și, în final, reunificarea cu România.
Crihan a creat la Odessa Cohortele Moldovenești, cărora a reușit să le schimbe dislocarea în Chișinău, înlocuind cu ele, în primăvara lui 1917, regimentele rusești anarhizate. Crihan a repartizat în fiecare județ din Basarabia câte două Cohorte Moldovenești bine instruite din punct de vedere militar și politic, astfel constituind nucleul primei armate naționale. Feciori de țărani, ostașii moldoveni, au dus în sate ideea de libertate și unitate națională. Cohortele Moldovenești au ales la Congresul lor primii delegați în Sfatul Țării și au asigurat tuturor păturilor sociale basarabene reprezentanța democratică în Sfat.
Până la venirea în Basarabia, în ianuarie 1918, a trupelor române regulate, Cohortele lui Crihan au asigurat pacea relativă și funcționarea tuturor instituțiilor create sub egida Sfatului Țării. Ele au făcut față eroic unor situații critice cum a fost dezarmarea, încarcerarea și expedierea peste Nistru a așa-numitei Divizii sălbatice de cavalerie rusească.
Anton Crihan a avut un rol important în elaborarea politicilor agrare în Basarabia și a fost un înflăcărat promotor al cauzei românești în ținut. A fost ales de cinci ori în Parlamentul României, iar după comunizarea forțată a României, Anton Crihan a rătăcit prin lume, oprindu-se pentru restul vieții în Statele Unite ale Americii, acolo decedând, în 1993, precizăm, fără a renunța la cetățenia română și nici pe o clipă nerenunțând la visu-i de aur. O demonstrează și excelentul studiu al prof.dr.Anton Crihan „Drepturile românilor asupra Basarabiei după unele surse rusești” (sic!), editat în 1990 la Humboldt State University, California.
Ultima lui dorință a fost să fie înmormântat în pământul românesc al Basarabiei lui dragi. Aflându-mă în postura de prim-vicepreședinte al Parlamentului de la Chișinău, îmi amintesc că atunci a trebuit să depunem eforturi mari pentru a convinge majoritatea agrariană filorusă ca să accepte organizarea unor funeralii de stat în onoarea marelui nostru pământean.
Potrivită acestui episod stă dojana rostită de însuși Anton Crihan în adresa unor deputați ai fracțiunii țărănești, moldoveni și ei, din Sfatul Țării, care se opuneau luării unei hotărâri de ajutorare a familiilor martirilor Murafa și Mateevici: „Vă amintesc – spunea Crihan – că Murafa și Mateevici, încă în timpul revoluției din 1905, au avut curajul să înalțe drapelul luptei pentru eliberarea națională. Cel din urmă a fost totodată și unul dinte puținii poeți naționali din vremea noastră. Ambii au rămas neînțeleși de către noi, moldovenii, în schimb dușmanii noștri i-au înțeles foarte bine.”
Ține de actul nobleței noastre identitare să-i evocăm mereu și să-i înțelegem plenar pe marii noștri înaintași!