Guvernul Republicii Moldova a cerut din nou amânarea ședinței Curții de Apel Chișinău în dosarul concesionării ilegale a Aeroportului Internațional Chișinău!
Comunicat de presă
Ieri, 1 iulie 2015, Curtea de Apel Chișinău a amânat ședința cu privire la concesionărea ilegală de către Guvernul Republicii Moldova a Aeroportului Internațional Chișinău, atacat în instanță de ex-deputații Partidului Liberal Reformator la solicitatarea Guvernului interimar al Republicii Moldova.
În scrisoarea către instanță, semnată de primul-ministru interimar, Natalia Gherman, Guvernul „solicită amânarea examinării cererii de apel” „în legătură cu atribuțiile limitate ale Guvernului în exercițiu care îndeplinește numai funcțiile de administrare a treburilor publice…”
În acest fel executivul de azi a recunoscut că decizia de concesionare luată de Guvernul demisionar Filat în ultima zi de aflare a sa în exercițiu, 29 mai 2013, a fost ilegală. Conform atribuțiilor constituționale un guvern în exercițiu „…îndeplineşte numai funcţiile de administrare a treburilor publice, pînă la depunerea jurămîntului de către membrii noului Guvern”, (Constituția RM, Art. 103 (2)).
Astăzi Secția Juridică a Guvernului găsește de cuviință să recomande primului ministru interimar respectarea prevederilor Constituției în situația când executivul nu se află sub iminența luării careiva decizii care să-l plaseze în afara competențelor constituționale, pe când, în 29 mai 2013, aceeași Secție Juridică nu a formulat o recomandare asemănătoare.
Amintim că decizia de concesionare a AIC a fost votată în data de 29 mai 2013 de către miniștrii din partea PD, PLDM și PL. La votarea repetată, de catre Guvernul in exercitiu (Guvernul Leancă), ministrii PLR au votat împotriva concesionării AIC.
Mai amintim, că în septembrie 2013, Curtea Constituțională sesizată de deputații Pasrtidului Liberal Reformator, a respins examinarea constituționalității deciziei de Guvern și a procedurii de concesionare a AIC.
Urmatoarea sedinta a Curtii de Apel va avea loc la 6 august, ora 14.00