Partidul Liberal Reformator în formatul Blocului Electoral "Platforma Populară Europenă din Moldova – Iurie Leancă"
Declarație
La 12 aprilie s-au împlinit 2 ani de când o majoritate reformatoare a Partidului Liberal constituită în jurul nucleului de 7 deputați din Parlamentul Republicii Moldova au revendicat o nouă abordare a politicilor de guvernare de către partidele componente ale Alianței Pro-Europene.
Esența acestor revendicări se referea la responsabilitatea guvernării democratice care îi revine în menținerea vectorului european de dezvoltare al Republicii Moldova – unicul în stare să atingă obiectivele naționale spirituale și materiale conținute în Declarația de Independență. Forma de manifestare a responsabilității era văzută în instituirea stabilității politice, ieșirea din crizele generate de liderii partidelor Alianței, obsesia lor paranoidală de a controla statul și de a-l jefui sistematic și obraznic. A fost un apel la reformarea clasei politice din Republica Moldova.
Partidul Liberal Reformator constituit ulterior a considerat că cel mai periculos dușman al vectorului european este politicianismul deșănțat al liderilor celor trei partide ale Alianței care au compromis și continuă să compromită democrația. Prin comportamentul lor, prin corupția oblojită de ei, prin manipularea justiției și vasalizarea sistemului mass-media ei au contribuit la subminarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. Nimic altceva decât iresponsabilitatea acestor lideri a refăcut forțele partidului criminal al comuniștilor și a stimulat apariția fulgerătoare pe scena politică a unor partide de stânga radicale – falanga antinațională și antieuropeană a neoimperialismului rus.
Reformatorii au dat societății un semnal că era partidelor-srl-uri trebuie să apună. Partidele care aparțin unor proprietari-oligarhi, care nu au o construcție democratică internă și care doar o mimează, nu au cum să participe la conducerea unui stat democratic, cu atât mai mult să îl consolideze și să îl dezvolte.
Că Partidul Liberal Reformator a avut dreptate au demonstrat două situații cu valențe diametral opuse consumate în acești ultimi 2 ani de istorie recentă a Republicii Moldova.
• Prima, cuprinde anul de Guvernare în condiții de stabilitate politică relativă a Coaliției Pro-Europene soldată cu urcarea celor trei, foarte importante, trepte pe scara integrării europene între 30 mai 2013 și 2 iulie 2014. În acest răstimp au fost dezvoltate sute de proiecte care au schimbat în mod substanțial infrasctructura drumurilor, aprovizionarea cu apă și asfaltarea localităților, au început să funcționeze mii de întreprinderi mici și mijlocii.
• A doua, este jumătatea de an trecută de la ultimile alegeri parlamentare în urma cărora majoritatea voturilor au fost date fostelor componente ale celor două Alianțe devastatoare. Cele trei partide conduse de cei trei oligarhi – Filat, Plahotniuc, Ghimpu - nu numai că nu au constituit altă Alianță, precum le obliga votul alegătorilor, ele au comis revenirea în formula puterii a Partidului Comuniștilor. Furtul de miliarde din sistemul bancar și scumpirea considerabilă a vieții pentru restul cetățenilor este consecința directă a iresponsabilității acestor partide.
Compromiterea vectorului european în primele luni ale anului 2015 a atins culmea. Republica Moldova fără careva motive externe în alt ciclu al destabilizării politice, economice, financiare și sociale. Vina exclusivă este a regimului politic instalat după 30 noiembrie și personal a liderilor oligarhi ai partidelor constitutive.
Desprinderea lui Iurie Leancă de garnitura PLDM este dovada că acest regim a intrat în total contrasens cu interesele naționale ale Republicii Moldova.
Partidul Liberal Reformator a salutat acest gest al lui Iurie Leancă și va susține oricare altul care va conduce la erodarea regimului oligarhic al corupției, întruchipat de PLDM-PD-PCRM și asistat de PL-PSRM. Republica Moldova are nevoie de o alternativă politică cu adevărat europeană care să oprească degradarea situației social-politice interne și eșuarea direcției de dezvoltare către un spațiu de securitate și prosperitate.
Crearea Blocului Electoral "Platforma Populară Europenă din Moldova – Iurie Leancă" cu participarea Partidului Liberal Reformator și a altor două partide este un imperativ de salvgardare a destinului european al Republicii Moldova. Constituit în perspectiva alegerilor locale din 14 iunie, acest Bloc Electoral oferă cetățenilor o alternativă serioasă forțelor politice împietrite în proiect.
Urmărind interesul național major, Partidul Liberal Reformator va pune la dispoziție întreaga experiență, dar și toate structurile de care dispune ca să confere forțelor politice de centru-dreapta șansa consolidării pe o platformă comună a tuturor forțelor politice sănătoase și a salvării Republicii Moldova de regimurile corupte, antinaționale și antieurope.