La 4 noiembrie 2015, Partidul Liberal Reformator a organizat o conferință de presă susținută de domnii Ion Hadârcă, președinte, Oleg Bodrug, co-președinte, Tatiana Porâng, vicepreședinte, Valeriu Saharneanu, membru al Biroului Politic al PLR.
Tema conferinței, „Cine, totuși, a trădat Republica Moldova și cursul ei european?”
Președintele partidului, academicianul Ion Hadârcăa invocat în deschiderea conferinței starea de durere și suferință în care se mai află societatea în urma tragediei de la București și a exprimat încă o dată compasiunea pentru rudele și apropiații jertfelor acestui eveniment regretabil. În legătură cu el, a subliniat dl Hadârcă, Partidul Liberal Reformator susține aprecierea exactă făcută de președintele României Klauss Iohannis, că fenomenul corupției ucide. Or, dacă în România lumea mai suferă din cauza corupției încă neeradicate, în Republica Moldova fenomenul a adus societatea la starea de sufocare generală, iar corupția se află în forma ei cea mai perfidă. Corupția este caracteristică principală a clasei politice de la guvernare care a creat o stare permanentă de criză și de instabilitate. Generatorii crize și instabilități este Alianța Oligarhilor constituită din Plahotniuc-Filat-Ghimpu și camarila lor supusă. În mai puțin de un an ei au deraiat cursul european al Republicii Moldova. Alianța toxică a trădat Revolta tinerilor din 7 aprilie 2009 și Opțiunea europeană a alegătorilor în cele trei scrutine electorale generale din anii 2009-2010 și 2014. Furturile, delapidările, minciuna și ipocrizia este azi fața clasei politice de la guvernare. Miopi, inculți, lacomi, lipsiți de viziune politică și responsabilitate, Oligarhii au urmărit alianțe pidosnice și vendete, îmbuibarea și controlul statului, nu dezvoltarea lui. PLR le-a stat în gât pentru că nu a acceptat să le fie complice, așa cum a făcut-o Ghimpu în 2013 și iată, acum, în 2015. Ce fel de politică fac aceștia se vede din ultimele acțiuni care anunță aducerea comuniștilor în Alianță, care, cică, va fi tot pro-europeană. Iată trădătorii: Plahotniuc-Lupu și sluga lor credincioasă – Ghimpu; la fel arestatul Filat. Comportamentul lui Ghimpu la una din televiziuni în chiar debutul săptămânii este o sfidare a bunului simț, pentru că el este trădătorul intereselor Republicii Moldova, nu reformatorii care au lansat semnalul instalării dezastrului sub amenințarea oligarhilor. Republica Moldova, fără oligarhi – sloganul PLR din alegerile precedente – a devenit, din păcate, dezideratul nr.1 al Republicii Moldova de azi.
„La ora actuală considerăm că sunt nevoie de mutații serioase pe eșichierul politic, de schimbări inclusiv și în cadrul constituțional de aceea noi împărtășim solicitările și decizia Consiliului Marii Adunări Naționale de a desfășura un referendum pentru modificarea Constituției Republicii Moldova, considerăm că într-adevăr articolul 2 din constituția Republicii Moldova a fost alterat, este sub un mare semn de întrebare și trebuie ca societatea să facă eforturi ca suveranitatea poporului să fie redată poporului, ea a fost împreună cu statul, a fost captivată și de aceea aceste acțiuni sunt pe deplin legitime. De aceea Partidul Liberal Reformator va pune la dispoziția Comitetului pentru demararea culegerii de semnături pentru referendumul de modificare a constituției, structurile partidului și întregul nostru suport”, a punctat dl Hadârcă.
Doamna Tatiana Potîng, vicepreședinta partidului s-a concentrat în discursul ei pe esența declarațiilor mincinoase ale liderului PL, Mihai Ghimpu, care cu fiecare ocazie nu pregetă să atace Partidul Liberal Reformator, dânsul fiind, de fapt, cel care a trădat valorile liberale și democratice, așteptările electoratului și a intrat în cârdășie cu oligarhii.„Acum M. Ghimpu participă cu tot elanul la jocul monstruos al păpușarului care vrea să-și construiască o alianță docilă alcătuită din frânturi de fracțiuni, din persoane șantajabile de la toate partidele, al căror principală calitate este loialitatea față de Plahotniuc. Acum M. Ghimpu se teme mai mult decât oricine de alegeri anticipate pentru că știe că minciuna nu mai ține și va fi taxat pentru trădare de electorat. Acum M. Ghimpu este gată să facă alianță și cu satana numai să rămână la guvernare și să-și obțină funcția de Președinte al RM, indiferent de preț, a subliniat doamna Potîng.
Co-președintele partidului, Oleg Bodrug, a reiterat consecvența Partidului Liberal Reformator în efortul de scoatere în vileag a unor proiecte grave de furturi și delapidări, cum ar fi concesionarea ilegală a Aeroportului Internațional Chișinău și devalizarea Băncii de Economii. Dl Bodrug a cerut primului ministru interimar liberal să organizeze, așa cum a fost preconizat, o ședință specială de Guvern în data de 6 noiembrie dedicată analizei raportului comisiei create să examineze respectarea contractului de concesionare și, implicit, dacă presupunerile preliminare se confirmă, adoptarea unei hotărâri de reziliere a contractului.
Valeriu Saharneanu a menționat că așa cum la București spiritul protestatar a obținut demisia guvernului, tot așa și la Chișinău presiunile străzii care durează de aproape un an de zile trebuie să impună un comportament adecvat al clasei politice. Reformarea clasei politice anunțate de PLR în 2013 este cea mai actuală problemă a Republicii Moldova. Unificarea forțelor reformatoare din societate este un deziderat de primă importanță pe fundalul descompunerii morale și a decăderii partidelor apărute pe scena politică în urma evenimentelor din 2009.
Corupția ucide, strigă lumea azi la București. Corupția ucide oameni în cluburi la București, corupția ucide oameni în spitalele din Chișinău și în toată Republica Moldova. Corupția a ucis speranța și perspectiva europeană a Republicii Moldova. Corupția ucide Republica Moldova. Filat a recunoscut la 15 octombrie că a fost complice la furturi doar înainte de i se pune cătușele. Să o facă acum și alții, cei care în 2009-2015 au prădat și trădat Republica Moldova, au devalizat sistemul bancar, au dat ilegal în concesiuni întreprinderi strategice ale statului, au semnat legi prin asumarea răspunderii ocolind parlamentul, și-au asumat bugete de stat, guvernări minoritare obscure. Clasa politică de la guvernare chiftește de trădători, prădători, de corupți și de profitori. Partidul Liberal Reformator cheamă societatea să se mobilizeze ca în timpul cel mai apropiat să facem în Republica Moldova o curățenie generală, a concluzionat Saharneanu.