7 aprilie 2009 și recidiva comunistă a clasei politice „pro-europene”
Declarație
Evenimentul din 7 aprilie 2009 a fost o manifestație de protest generată de doi factori:
1. Alegerile din 5 aprilie 2009 scoteau Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, aflat de opt ani la guvernare, drept câștigătorul covârșitor al scrutinului, ceea ce însemna că statul corupt și mafiot, bazat pe ideologia antiromânismului gregar și a europenismului ipocrit al lui Voronin venea să anuleze marea speranță de Schimbare.
2. Comportamentul autorităților comuniste în perioada pre-electorală, dar mai cu seamă în timpul acordat nemijlocit campaniei s-a remarcat prin acte de persecuție a oponenților politici și a mass-media independente.
Protestul de la 7 aprilie a cuprins masele tineretulul studios din capitală. De acest moment au profitat autoritățile comuniste care cu ajutorul serviciilor lor secrete, a poliției, a falangei criminale transnistrene și a structurilor infiltrate ale FSB-ului rusesc, au pus la cale o revoluție-hibrid. Scopul ei era să consolideze statul autocrat al lui Voronin prin:
a) Neutralizarea spiritului anticomunist, pro-românesc și pro-european din ce în ce mai elocvent al tineretului ca element insurmontabil al schimbării;
b) Lichidarea opoziției politice neafiliate și neutralizarea ei prin inculpare, condamnare și încarcerare;
c) Îndepărtarea de România ca pericol de evadare a Republicii Moldova de pe orbita intereselor noului imperiu rusesc, inclusiv din ghearele clanului mafiot și corupt al lui Voronin;
d) Blocarea procesului de extindere peste Republica Moldova și spre Răsărit a spațiului democratic de prosperitate și securitate al UE și NATO.
Crima cea mare, însă, comuniștii au săvârșit-o împotriva tineretului. Atacul, cu totul inutil de descurajare a protestelor, și, draconic prin felul lui de desfășurare în noaptea de 7 spre 8 aprilie, au avut drept consecință unul dintre cele mai mari acte de crimă comise împotriva umanității în Europa de est după 1989. Patru vieți tinere curmate, zeci de tineri și tinere arestați, maltratați, torturați. Sute de vieți și destine mutilate fizic și psihologic.
Societatea s-a îngrozit de comportamentul sălbatic al comuniștilor. Temându-se că teroarea se va extinde peste toți, alegătorii au dat vot de blam comuniștilor la 29 iulie 2009 și au adus la putere o Alianță democratică pro-europeană care a promis să instituie statul de drept şi să judece crimele și criminalii acelui groaznic aprilie 2009.
După 6 ani, în zi de 7 aprilie 2015, constatăm cu stupoare că nu s-a făcut dreptate nici până în prezent: statul de drept mai rămâne încă de domeniul speranței, crimele nu au fost dezvăluite, criminalii nu și-au primit pedeapsa. Mai mult, puterea oligarhilor a pus stăpânire peste Republica Moldova mai cu seamă după alegerile din 30 noiembrie 2014. Comuniștii au revenit discret, dar prompt, la guvernare sub acoperirea lașă a unor disensiuni între liderii iresponsabili ai partidelor, așa numite, pro-europene, pe motiv de partajare a portofoliilor.
Partidele aduse la putere în iulie 2009 nu au îndreptățit speranțele societății, ale tinerilor, ale partenerilor și prietenilor occidentali. Ele nu au devenit europene și democratice în esența lor, precum au promis. Ele s-au transformat în SRL-uri, au recidivat pe principiile de funcționare ale Partidului Comuniștilor și au devenit, de fapt, prin duplicitatea lor, o prelungire a acestuia, declarând în cuvinte una și făcând în realitate cu totul alta.
Aceste partide, care au format așa numita Alianța de guvernare minoritară sprijinită de comuniști, dar și de cei care s-au retras perfid și egoist în opoziție, au trădat speranțele alegătorilor atât cele din 2009, cât și cele din 2014. Tolerând la început sistemul creat de Voronin, partidele pro-europene au ajuns mai întâi să se confunde cu el ca, în final, să fie în totalitate înghițit de acesta. Bacilul oligarhic preluat de la comuniști a transfigurat esența și chipul unor partide care în 2009 au întruchipat speranța de schimbare.
În 2015, PLDM, PD, PL au ajuns să pună în pericol vectorul european al Republicii Moldova, inclusiv toate realizările obținute cu greu în a doua jumătate a anului 2013 și în prima jumătate a anului 2014. Comportamentul lor, situat sub orice critică, a stimulat apariția unor partide-șleahtă agresive, antinaționale și antieuropene, care au format un periculos front al coloanei a cincea, dezvoltat de agresorul rus pe teritoriul Republicii Moldova.
Partidul Liberal Reformator consideră că, drept concluzie, după 6 ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009, se revendică din nou, dar cu o putere și mai mare, necesitatea Schimbării.
Împreună cu alte partide construite în baza principiilor democratice de funcționare și a celor europene de promovare a exponenților, Partidul Liberal Reformator reiterează că se declară deschis creării unei alternative puternice actualei guvernări și opoziții politice aliate ei, care s-a arătat, în temei și în totalitate,oligarhică și străină intereselor naționale.
Post-comunismul de după 2009, care a recidivat în oligarhie cripto-comunistă, trebuie să dispară.